Dragii mei, de acum ma gasiti pe un domeniu privat. Ceva putin diferit de ce am scris pana acum aici. Link’ul il gasiti la blogroll

Anunțuri

Dear John Doe

Ma gandeam sa ti fac o categorie pe blogul meu sa stie lumea care sunt posturile tale, insa marturisesc ca mi-a fost putin teama ca nu ai sa imi mai scrii. Mi-a placut foarte mult ce ai scris despre mama ta, m-a facut sa zambesc.

Mi-am amintit ce ai spus intr-un mesaj anterior, ca stilul meu e usor de digerat pentru tine, ca stilizez cuvintele cu ajutorul metaforelor. Sincer in ultima vreme sunt foarte dezamagita de mine in privinta asta asa ca am o intrebare pentru tine si as vrea sa imi raspunzi cat poti de sincer:

Esti de parere ca uneori nu poti fi tu langa cei ce ii iubesti, ca pur si simplu nu te poti desfasura cu adevarat?

P.S. Astept scrisoare promisa, adica ce ai scris tu in timp ce il asteptai pe administratorul facultatii.

John Doe …

Uitandu-ma la ce am scris ma copleseste un anume espirit de l’escalier (atunci cand, dupa ce ai apasat “trimite comentariu” iti dai seama ca nu ai spus tot ceea ce ai fi vrut. Practic, e vorba despre acele momente in care iti vin in minte replicile cele mai bune, raspunsurile cele mai intelepte..dar pe care e prea tarziu sa le mai pronunti).
Prins in jocul de cuvinte si himere lingvistice, vreau sa comentez ceva pe baza articolului “Cea mai draga fiinta din lume”, despre licarul iubirii materne, mult mai stralucitor si mai intens decat in orice alta iubire. Incerc sa explic in stilu-mi caracteristic, dar cuvintele, suprinzator si ironic in acelasi timp, par a se inchega destul de greu. Scriu…sterg…scriu din nou. Nu ma pot decide. Nu reusesc sa fac o propozitie frumoasa. E un subiect destul de emotionant, mai ales ca intr-o luna, imi voi lua si eu doza mult asteptata de dragoste materna. Au trecut aproape 3 ani de cand nu am mai vazut-o…Am observat in multe familii, cum, comunicarea pare cel mai greu lucru de realizat intre copii si parinti. De obicei copii nu reusesc sa se adapteze, si aici apar neintelegerile.
Din fericire, eu am o relatie destul de deschisa si non-conformista cu mama mea. De la varsta de 12 ani, vazand ca nu poate sa ma stapaneasca a aplicat psihologie inversa. M-a lasat de capul meu prin scoala generala, liceu. Fara sa-mi reproseze ceva la o nota proasta sau la vreun scandal pornit, ea doar statea pe margine si observa. Insa, de fiecare data cand “cadeam” si simteam nevoia de comfort, puteam oricand sa ma ascund in bratele ei. Intotdeauna stia cum sa “lucreze” si sa-si dovedeasca valoarea de mama. Pot spune ca am avut o copilarie destul de interesanta si totul era un joc psihologic bine pus la punct de ea care era menit sa ma invete cate ceva.
Si acum mi-e dor de felul in care stateam la televizor, si adormeam in poala ei in timp ce ea se uita la “Corazon Salvaje”, ma linistea cu felul ei de a ma mangaia dupa ureche. Ca multi alti parinti responsabili, a luat drumul strainatatii pentru a-mi procura un trai mai bun. Am fost de atatea ori la ea, si am observat conditiile ei de munca. Si totusi nu sunt speriat deloc, pentru ca stiu de ce s-a dus, si stiu ca si eu as face la fel pentru copii mei. O inteleg, ma intelege…invatam sa ne impacam cu departarea si sa pretuim putinele momente impreuna…
In timp ce scriam textul asta ma intrebam oare cum vei reactiona…pare destul de “cheesy” dar nu puteam sa-l formulez cu alte cuvinte.

P.S: Azi, in timp ce-l asteptam pe administratorul facultatii am dezvoltat pe foaie o idee. Am numit-o “Refuz sa ma hranesc hulpav cu-amor”. O voi trimite, trebuie doar sa o transcriu in format electronic.

Dear John Doe

Imi cer scuze ca nu am raspuns mai devreme, dar daca mi-ai citit postul anterior ai sa intelegi de ce si ai sa ma intelegi.

Melodiile care le pun pe blog le ascult in general si inseamna ceva pentru mine. Ca o piesa sa imi placa sa o ascult trebuie sa aiba acele sunete si acele versuri care sa imi ajunga la suflet.

Cateodata nu suport muzica la fel cum nu suport parfumurile. De regula, inconstient atasez de fiecare amintiri. Amintiri care la un momentdat nu mai sunt placute sau nu mai sunt usor de suportat,poate pentru ca cei dragi nu mai sunt langa mine, poate ca cine era in viata mea cand le ascultam.

Ma bucur ca nu ai nimic impotriva sa iti public comentariile. Le citesc cu placere si imi face placere sa iti raspund.

Little girl

Tin sa imi cer scuze ca nu am mai intrat pe blog de foarte mult timp. Au fost zile in care nu am avut timp, au fost zile in care nu aveam chef de nimic. De ce? Parintii. Nu mi-au facut nimic rau, nu m-au suparat, doar au plecat peste hotare sa imi ofere mie o viata mai buna.

Daca pana acum il aveam pe tata in tara, acum spre marea mea surprindere si-a luat inima in dinti si a plecat si el. Nu ne vedeam des, erau cateva sute de kilometrii intre noi,dar stiam ca e acolo, ma simteam in siguranta.

Acum ma simt cumva singura si oarecum deprimata. S-ar zice ca la 21 de ani, intelegi si nu mai experimentezi astfel de trairi,insa e mai rau la mine, acum o luna si ceva cand a venit mama acasa, am simtit din nou ce, doar frageda copilarie iti ofera si ajungand in Iasi acasa, inainte sa plece ea din tara ,pentru ca nu ma mai tine sufletul sa ii vad cum pleaca si ma lasa in urma, m-am stricat cu plansul vreo cateva zile.

Primesc dupa o saptamana vestea ca vrea si tata sa plece. N-am crezut initial,pentru ca i s-a propus de mult treaba asta si a spus ca el nu pleaca de la casa lui,din tara lui.

Acum mi-a spus  cu lacrimi in ochi ca in tara asta nu se mai poate trai si simte ca e singurul mod in care ne poate ajuta pe mine si pe fratele meu.

Ciudat e ca inainte nu rezistam 3 ore unul langa altul fara sa avem discutii aprinse pe diferite subiecte, de la conduita din ambele parti pana la politica. Acum nu stiam cum sa stau mai mult langa el, sa vorbesc cu el…

E greu…si la 40 de ani tot copil ma voi simti langa ei.

A message from John Doe

Nu ma deranjeaza faptul ca imi publici comentariile, ba din contra, ma simt mandru ca sunt apreciat. Dupa cum probabil ai observat ador sa cern cuvinte pe hartie. Ordonat sau haotic, simt nevoia sa ma exprim. De ce John Doe ? De ce Amisse’s blog ? Probabil stilul tau de a scrie e cel mai usor de digerat pentru mintea mea. Aceasi modalitate cruda si sincera de exprimare presarata cu figuri de stil pe care o adopt si eu. Plus, am simtit ca o sa imi raspunzi inapoi. Prefer sa scriu cuiva care stiu ca va citi decat sa fiu doar un numar si o data pe o pagina lunga.
Ador diminetile pe balcon, aproape la fel de mult cum iubesc sa deschid geamul larg cand e furtuna si sa ascult recitalul ploii. Pot spune ca primul lucru pe care-l fac dimineata, chiar si inainte de a ma spala pe ochi, imi prepar „drogul” care, de-a lungul timpului si-a consolidat statutul de „dependenta”. Am adus fara sa vreau bautul cafelei la rangul de arta. In mainile mele cafeaua devine cu adevarat un „elixir”. Preparat la o anumita temperatura, intr-un anume interval de timp si amestecat cu diferite ingrediente pentru ai oferi un gust unic.
Scriind si citind atat despre dimineti imi aduc aminte de expresia „diminetile sunt mai frumoase in 2”. Nu stiu de unde am auzit asta dar ma duc cu gandul la anumite dimineti pe care le petreceam in balconul unei prietene. Veneam de dimineata, cu o sticla de vin rosu dulce, doua pahare cu picior si un pachet de tigari Blackstone Cherry. Stateam pe jos in balcon,si discutam vrute si nevrute pana pe la pranz. Desi sunt o persoana cu nevoi putine, ador sa ma rup de realitate si sa cochetez cu boierismul. Erau asa placute diminetile prelungite, la un pahar de vin, o tigara de foi si o discutie care pare sa nu aiba nici un parcurs stabil.
Tin sa mentionez ca am gustat fiecare melodie. In fiecare link pe care l-ai postat ( daca sunt adevarate alegerile ) e o mica parte din tine, din felul tau de a fi. Imi place sa gandesc si sa deduc anumite lucruri despre personalitatea cuiva din aceste mici indicii, precum melodiile. Mi-a placut enorm melodia Vitaa – A fleur de Toi. Desi se vrea o melodie usoara, are o anumita intensitate care e transmite si ascultatorului. La categoria melodii serioase as putea nominaliza si eu „death cab for cutie – What Sarah Said” http://www.youtube.com/watch?v=I483tB12SyE. O melodie destul de reusita si un mesaj foarte interesant.
Ca o nota de inchierie – citeam cancanul online azi dimineata, si m-i s-a parut comic faptul ca sub stirea „Româncele „se bat” pe bone filipineze! Cererea a crescut cu 40 la sută faţă de anul trecut!” era plasata stirea „Fetele disperarii – Disperarefara limite in judetele Botosani si Suceava, unde oamenii isi plang rudele disparute in inundatii si ofteaza neputinciosi in fata dezastrului.” Tin minte, acum cativa ani ca ma uitam pe 9am.ro, si la topul celor mai citite stiri puteai sa vezi: pe primul loc „Monica Gabor se casatoreste cu Irinel Columbeanu”, locul 9 – „Pamantul poate fi spulberat de un asteroid…”

Sad world

Mi s-a facut dor de scris pe blog. 🙂 Dupa o zi in care nu-mi venea sa cred ca n-am nimic de invatat. E ciudata treaba asta,zau! Vacanta ? Prea frumos sa fie adevarat ,parca…
Revin la ceea ce voiam sa scriu. O poveste de dragoste trista. Sper sa nu ma acuzati de pesimism dar povestile de genul asta ma marcheaza pentru ca n-am sa reusesc sa inteleg in veci , de ce pentru sentimente frumoase raspunsul este bataie de joc.
Deviez putin de la subiect si va spun ca o data aveam o discutie mai profunda cu un baiat despre iubire si cupluri. Imi spunea ca multi oameni vad doi tineri razand,sarutandu-se, iubindu-se si isi doresc o iubire ca a lor. Isi doresc o iubire ca a lor, dar nu se intreaba,,Oare sunt cu adevarat fericiti? Oare nu e o chestie de fatada? Oare nu se mint pe ei? „
Cu lipsa de modestie am sa va spun ca, sunt momente in care stiu sa ascult oamenii. Nu ma straduiesc prea mult, vine de la sine, poate ca si eu imi doresc sa fiu ascultata, nu stiu… insa faptul ca unii prieteni apeleaza la mine cand au nevoie sa fie ascultati de cineva ma face sa cred asta.  Povestea incepe asa:
Zilele trecute, primesc un mesaj de la un prieten ce nu l-am vazut de foarte mult timp ,,Intri diseara pe mess? ” Mi s-a parut ciudat si ma batea gandul ca s-a intamplat ceva, insa cum am mai bine de un an de cand ma tratez cu optimism fortat imi spun ca e pesimismul din mine care vrea sa iasa si imi inlatur gandurile negre. Ii raspund ca sunt la film cu prietenii acum,dar o sa incerc.
Cand in sfarsit ajung sa deschid si eu laptopul il gasesc online asa ca il intreb ce s-a intamplat. Imi spune ca se simte foarte rau atat fizic dar si sufleteste si vrea sa vorbeasca putin cu mine . Am aflat din intamplare ce a patit de la alt prieten asa ca stiam cat de cat despre ce e vorba.
Despre ce e vorba? Dupa aproape 2 ani de zile in care i-a fost frica sa se mai angajeze intr-o relatie,sufletul fiindu-i sfasiat de alta fata, (
sa-i zicem Max amicului meu) Max a gasit puterea sa iubeasca din nou. Stiam de fata, nu o cunoscusem ca locuim in orase diferite insa mai vorbeam din Hasti in Pasti si totul era bine si frumos din cate imi povestea. Bineinteles ca nu stiam toate dedesupturile relatiei si cine sunt eu pentru a le sti, insa nu ma asteptam la ce aveam sa aflu.
Imi povesteste Max ca dupa un an si jumatate de relatie au decis sa se mute impreuna. A mers totul bine si frumos cateva luni,pana cand i-a spus ca vrea sa plece 2 saptamani la mama ei in alt oras si din momentul in care a iesit din casa n-a mai raspuns la telefon nici in ziua de azi. Au trecut aproape 2 saptamani. End of story?
Inainte ca voi fetelor sa ganditi ca sigur e vina lui,mai am sa adaug cate ceva. Inmarmurita am ramas cand mi-a spus ca de fapt si de drept nu e prima data cand se muta impreuna si il lasa balta. I-a facut toate mofturile, de la haine la a ii ajuta parintii. Masaje,mic dejun in pat, buchete de flori si declaratii de dragoste.
Inainte ca voi baietii sa afirmati ca a fost fraier ca i-a facut toate mofturile si de asta a plecat, mai adaug ca inainte de Max a avut un prieten care o batea de nu mai putea merge si l-a lasat.
Deci, se distrug cele 2 teorii : te porti bine- te lasa, o bati-ramane ; o bati – te lasa , te porti bine – ramane. Concluzia mea este ca, femeia asta asa e ea. Indiferent de situatie, se plictiseste repede, nu cauta iubire, cauta divertisment.
Nu inteleg totusi, cum poti sa calci in picioare sufletul unui om in halul asta. Ce-i drept, nu te poti forta sa iubesti un om, indiferent cat de puternice ii sunt sentimentele fata de tine, insa poti avea atat bun simt in tine incat atunci cand vrei sa iesi din relatie sa ii dai macar de inteles ca va despartiti, nu ii spui ,,Te iubesc, ne vedem in 2 saptamani”.
Trebuie sa fii foarte idiot daca nu iti trece prin cap ca omul asta poate isi face griji, cai ai murit,ca ai patit ceva…asa ca, daca nu esti pe lumea cealalta sau sechestrata in vreo pestera nu e greu sa dai un mesaj ,,Sunt bine fraiere,nu vreau sa te mai vad in viata mea.”
Oamenii nu mai stiu sa respecte nimic in ziua de azi. M-as mira cum ar fi in stare sa faca asta daca peste tot esti invatat sa calci in picioare pe oricine pentru interesul tau. Hmm… Poti alege sa fii totusi OM. Depinde de tine ca persoana si sincer spun ca cel mai mare dar al unui om e sufletul.
Un suflet cald deschide multe usi. Sufera mai mult insa deschide usi pe care nici banii nu le pot deschide. Un suflet cald va fi tot timpul inconjurat de prieteni si de oameni care tin cu adevarat la el, pe cand ceilalti, dupa ce altii la randul lor isi satisfac interesele sau si-au atins scopurile ramane singur.