Actriţa americană Brittany Murphy, în vârstă de 32 de ani, a murit sâmbătă seară la Los Angeles. Sotul actriţei a găsit-o pe aceasta inconştientă, la duş, şi a sunat la urgenţă pentru a chema o ambulanţă. Actriţa Brittany Murphy a murit în urma unui atac de cord la numai 32 de ani Medicii de pe ambulanţă au constatat că aceasta nu mai respira şi au început imediat procedurile de resuscitare în timp ce actriţa era transportată spre spital. Aceasta a murit însă în urma unui atac de cord. Medicii de la clinica Cedars-Sinai nu au mai putut face nimic. Născută pe 10 noiembrie 1977, Brittany Murphy a devenit o vedetă de cinema după ce a jucat în filmele „Girl, Interrupted,” „Clueless” şi „8 Mile”. Era căsătorită şi declarase anul acesta că ar dori ca în 2010 să dea naştere unui copil. Actorii au început imediat să transmită condoleanţe familiei şi prietenilor îndureraţi. Printre cei care au scris imediat pe Twitter despre moartea actriţei pentru a-şi exprima tristeţea s-au numărat Lindsay Lohan, Jessica Simpson, Hilary Duff şi Ashton Kutcher, cu care actriţa a avut o relaţie de scurtă durată.

Stiu ca e deja expirata stirea,am vrut sa scriu despre asta,imediat ce am aflat,insa nu avem destule informatii despre moartea vedetei,de fapt nu stiam decat ca a murit in urma unui atac de cord!

Personal mi-a placut foarte mult actrita si ma amuza ca in fiecare film in care a avut vreun rol si eu l-am vazut,personajul ei avea cam acelasi caracter:o blonda naiva,imatura dar cu suflet mare.

E pacat! Doar 32 de ani…nu vreau sa imi imaginez ce e in sufletul familiei sau mai ales in sufletul parintilor. Stiti,banuiesc,ce se spune despre durerea parintilor ce isi ingroapa copii…de nedescris,ma rog din tot sufletul sa nu o provoc,dar mai ales sa nu o simt niciodata!!!

Condoleante familiei si celor apropiati ei! Poate faptul ca o lume intreaga sunt alaturi de ei si au iubit-o si admirat-o pe actrita ii ajuta cat de putin!

Ma gandesc la sotul ei si la faptul ca poate a iubit-o enorm…ceea ce simte pot doar sa imi imaginez(ma apuca o groaza de nedescris) mi-e frica sa ma pun in locul lui,dar cumva o fac. Ce as simti,dupa ce constientizez cat de cat situatia? Nu stiu,nu vreau sa stiu dar ma gandesc cat de greu ii poate fi. Cum sa accepti tu faptul ca ceea ce ai iubit ,acum cateva ore tineai in brate ,ti-a vorbit dulce dar acum nu mai scoate un sunet? Sau ca incepand de maine poate ,nu ai sa poti atinge sau nu ai sa mai poti vedea niciodata?

Glasul ei.atingerea ei,ceea ce el simtea cand o atingea,mirosul ei ,care sigur o sa il simta mult timp de acum incolo,lucrurile ce odata ii provocau cea mai mare fericire si insemna implinirea pentru el,acum ii provoaca cea mai mare durere.

Si cand te gandesti ca o simpla cearta cu cel iubit ,care iti da poate impresia ca nu o sa va mai impacati ceva timp, iti macelareste sufletul,iti da stare de neliniste ,te doare ,simti ca lumea ta s-a sfarsit si ca nu ai sa mai simti fericire din nou.Te gandesti ca atunci cand ai sa il/o vezi o sa te doara,sau mai rau , ai sa il/o vezi cu altcineva te macina ,te gandesti ca nu ai sa rezisti. Crezi ca asta e durere? Imagineaza-ti cum ar fi sa nu il/o mai vezi niciodata!

Tu inca iti mai poti repara greselile,mai ai o speranta cat de mica…dar cei aflati in situatia sotului lui Brittany,nu. Gandeste te bine la asta si arata-i celui iubit ce inseamna pentru tine…ca cine stie…

R.I.P   Brittany!


Anunțuri