Archive for Mai 2010

Fetele mele au absolvit.

Anunțuri

before it’s to late

E abia virgula…

Nu stiu de ce tot tanjesc dupa intelegerea celor din jur. Nu ar trebui sa conteze,nu? Ar fi bine daca ar fi asa. Daca simti ca cineva te intelege e mai usor sa-i crezi dulcile minciuni care pot sa-ti aline suferinte. Sufletul meu e acum un copil la mana celor adulti. Eu,ca mama a lui,il mai inteleg si ii spun,,Te rog,inceteaza sa simti asta.” Ceilalti sunt directi,impunatori,,Nu trebuie sa simti toate astea”.

El ma intreaba zi de zi,,Eu cu ce sunt de vina?” Ce as putea sa ii raspund? In fiecare zi il chinui incercand sa ii bag pe gat anumite lucruri si  ii refuz altele.

Pe zi ce trece e tot mai rau.

Tanjesc dupa liniste,dupa cateva minute de libertate sufleteasca. Cateva clipe in care sa ma pot bucura de viata.

Nu din nou

O alta noapte alba? Cat se poate de posibil. Mi-as fi dorit o seara linistitoare in care sa reusesc sa invat ceva. Simt nevoia de libertate. Simt ca sunt aproape sa obtin ceea ce imi doresc. Am fost prea mult timp prizoniera principiilor ce faceau bine altora si rau mie. Am gasit in sfarsit puterea sa spun NU. E timpul sa ma gandesc si la mine putin.

O stare de agitatie si putina frica. Amintiri indepartate ma ingrozesc,imi spun,,din nou”. Eu le alung si le spun,,NU. De data asta NU.” Ma simt catusi de putin in siguranta,nu stiu daca datorita mie sau celor din jur,insa e bine.

Imi vine in minte gustul unei prajituri de casa( Tin minte ca am spus despre bucatareasa ca ,,divin”e cuvantul perfect pentru a descrie modul in care gateste), ma face sa ma simt mai bine. Ciudat,oare in ce ma mai arunc acum?

Momentan pasesc orbeste si daca pasesc peste cioburi de sticla ,nu le simt, nu le vad. Ceea ce nu stiu , nu-mi poate face rau, nu? Oare unde ma mai poarta viata? Las si eu totul la voia intamplarii,oricum nu pot controla lucrurile.

Cuvinte…

Uitasem cat de mult imi place sa ma joc vorbele,sa le impopotonez in metafore care sa imi gadile sufletul. E aiurea sa tragi linie dupa vreo cativa ani si sa concluzionezi ca te-ai pierdut si ai ramas doar un sfert din ceea ce esti. Atatia ani m-am multumit cu vorbe simple si la obiect,vorbe incurcate si fara sens de multe ori. Unii oameni pur si simplu nu te lasa,prin firea lor,sa fii TU,sau pur si simplu o iei pe alte poteci fara sa iti dai seama.

Timpul…nu mi-am dat nici acum seama daca e un prieten sau un lup in blana de miel. Timpul e un medic foarte tacticos,vindeca toate,insa nici el nu respecta juramantul lui Hippocrate,, În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare”.

Timpul intra in casele noastre,in  fiinta noastra,nu uita sa-si faca treaba-vindeca,insa nu uita sa isi ia rasplata niciodata.Ne vinde potiuni tamaduitoare si cu fiecare minut sorbit ne simtim mai bine,insa dupa o vreme nu mai avem nevoie de leacuri iar efectele inselatoare dispar. Atunci ne aducem aminte ca trebuie sa vedem cat am platit medicul. Ne tinem contabilitatea sufletului si vedem cat si in ce am platit.