Iar nu am mai scris de un car de ani. Adevarul e ca sunt foarte ocupata…facultate,Universpa(revista la care lucrez),familie,prieteni…

Am o stare de spirit nu tocmai buna si simt din ce in ce mai tare ca viata e o dezamagire. Ma simt usurata sa spun asta pentru ca trebuie sa ma prefac ca sunt puternica fata de prieteni si familie,asta pentru ca stiu ca i-ar durea daca ar sti ca eu sufar. Sufar poate e prea mult spus…dezamagita e perfect.

De ce dezamagita? Imi privesc prietenii razand ,simtindu-se bine dar cand clipesc si deschid din nou ochii ii vad adanciti in ganduri cu privirea departe si trista. Ma intalnesc cu diverse persoane,numai zambete si vorbe bune dar cand intorc spatele barfe si invidie.

Asta nu prea mai e important. Mi-am invatat lectia despre oameni de curand si momentan nu imi mai pasa decat de vorbele celor care ma iubesc cu adevarat,insa e frustrant cum unii oameni trebuie sa isi traiasca viata prin a altora.

Din nou,nu e important,insa toate astea pot sa iti dea o stare de tot rahatul si cafeaua de pe balconul superbei mansarde in care locuiesti alaturi de prietenii dragi tie,pranzul in oras,glumele de la cafeneau facultatii alaturi de aceeasi prieteni dragi,sa nu aiba pentru minute bune nici un efect si sa uiti ca de fapt duci o viata frumoasa,ai parinti care te iubesc,prieteni care orice ai face nu te lasa,locuiesti practic intr-un apartament pe care multi nu si-l pot permite si viata ta e chiar frumoasa.

Bineinteles ca mereu vor fi oameni care iti vor tulbura constient sau nu linistea insa depinde de tine cat de puternic te afecteaza.

Anunțuri