Cautand anumite fisiere in laptop’ul meu am dat peste niste ganduri scrse acum cateva luni:

,,In sfarsit m-am bagat si eu in pat dupa o zi in care am umblat mult dar n-am facut efectiv nimic. Aceeasi rutina,acelasi program de rahat,de care am scapat cu greu dar foarte putin timp si la care am revenit iar,somn de la 4 dimineata pana la 12 amiaza. Sesiunea trecuta m-a dat peste cap,trebuie sa invat cumva sa ma adaptez mai usor. Chestia asta cu dormitul mi-a raspuns la o intrebare mai veche referitoare la felul meu de a fi:nu-mi plac schimbarile si ma adaptez greu la schimbarile majore. Nu stiu de ce,insa daca ma obisnuiesc cu un stil de viata si cu anumite persoane in viata mea,mi-e greu,foarte greusa accept schimbarile .Asta asa ca o concluzie dupa 21 de ani in care am pierdut 4 persoane foarte dragi mie:bunicii mei.

Probabil fiecare copil crede ca bunicii lui sunt cei mai buni din toata lumea ,dar eu si la ora actuala sunt convinsa de asta. Nu am vorbit niciodata prea mult cu cineva despre cat au insemnat ei pentru mine ,cat ma doare ca nu mai sunt si cum simt ca cineva mi-ar fi furat o parte din suflet acum ca ma privesc de sus.Scriind asta imi simt sufletul foarte greu si niste gheare cum se afunda parca tot mai tare in inima mea.Nu pot sa imi imaginez de ce dupa atata timp inca doare atat de tare.Cea mai draga inimii mele a fost bunica din partea mamei,nu ca as fi preferat-o in mod special celeilalte bunici,insa nu am apucat sa o cunosc,murind cu 2 ani inainte sa ma nasc eu.Mama vorbeste mereu cu drag de ea si de mici ne povestea mie si fratelui ce suflet cald avea ,asa ca ma gandesc :daca o nora isi poate iubi soacra in halul asta trebuie sa fi fost o femeie foarte speciala.

Bunica din partea mamei,pare desprinsa dintr-o poveste pentru mine. A stiut sa se faca iubita si de copii si de nepoti si de gineri si de nurori.O femeie micuta de statura,slabuta,cu ochii mari si negri  care la 60 de ani abia avea cateva fire de par alb ascunse sub obisnuitul batic si cateva riduri in jurul ochilor si a gurii.Bunica din poveste ,care ,niciodata n-ar fi tipat la tine si care mereu ti-ar fi vorbit calm ,sperand sa inveti din greseli,indiferent de imensitatea boacanei facute.

Daca mi se pune intrebarea,,Care e cea mai frumoasa parte a copilariei tale?” gandul mi se duce inconstient la casa de pe deal a bunicii,la paraul de sub deal care desparte satul in doua,la padurea in care se ascunde intregul sat.

Doare…mi-as mai dori o saptamana langa ea…o zi doar m-ar amagi.

Anunțuri