Din nou in orasul studentiei. Am fost plecata cateva zile sa-mi vad scumpa ,iubita, adorata si cea mai tare mama din lume.  Nu ne-am mai vazut de la inceputul lui ianuarie,  de la ziua mea mai exact. Nu ca nu as mai fi trecut pe acasa sau ceva de genul ci din cauza faptului ca e la mii de kilometri distanta de mine 11 luni din 12. Apuc sa o vad cateva zile pe an, intr-atat cat sa imi amagesc sufletul.

Ciudat e ca, in momentul in care am aflat ca vine acasa am facut criza de nervi. Nu intelegeam nici eu de ce, insa am sfatuit-o sa nu vina. Am inteles de ce in momentul in care m-am culcusit in bratele ei. O dulce agonie a sufletului, simteam cum in bratele ei, toate ranile mi se vindeca, toate problemele dispar si nimeni nu-mi poate face rau.

Am simtit din nou cum e sa fii copil, lumina ochilor unei mame. Am inceput sa zburd prin casa, sa ma copilaresc si sa ma alint ca un copil de 3 ani. Ar fi fost culmea sa nu, atat timp cat ti se fac si cele mai mici mofturi. Insa desi ma lasam purtata de mult prea dulcile momente,realitatea ma izbea la tot pasul : Toate astea au sa se sfarseasca curand. O sa plece din nou. Pleaca pentru mine,stiu, sa-mi poata oferi ce e mai bun, insa as fi renuntat la tot intr-o clipa, numai sa raman pentru totdeauna langa ea.

Atunci am realizat ca, este singura ,persoana de pe lumea asta in care am totala incredere, care ma iubeste pentru ceea ce sunt nu pentru ceea ce ar vrea sa fiu, e mandra de mine si la cea mai neinsemnata realizare, mi-e prietena de incredere, si cel mai important sunt sigura ca indiferent de distanta ma iubeste sincer si neconditionat.


Anunțuri