Totul o sa fie bine

Luni. Cald afara, dar nu insuportabil. Trebuie sa-mi fac proiectul de practica. M am 2 saptamani pana sa il prezint insa…parca as vrea sa ma apuc de pe acum. Mi-a intrat in sange invatatul. Sa dea Domnul sa ma tina.

In sfarsit putin timp liber in care sa imi fac cu adevarat ordine in camera. Pacat ca nu pot spune acelasi lucru despre ganduri. Primesc lovituri din toate partile ,ca tot omul si chiar daca a fost o vreme cand eram bulversata si nu stiam incotro sa o apuc , acum privesc indiferenta mai toate problemele si-mi zic : TOTUL O SA FIE BINE. Nu stiu daca eu, chiar cred ce-mi spun,insa…imi repet zilnic expresia asta.

To John Doe

Dupa cum v-am spus,mi-a placut foarte mult povestea lui John Doe. Ce pot sa spun, am ramas fara cuvinte. Ce as putea eu sa ii spun acestiu om? Nu am nici maturitatea nici intelepciunea necesara sa ii pot da un sfat. Am sa ii spun insa ce cred.

John Doe,

In naivitatea putinilor ani care ii am, nu ma simt in stare sa iti pot da sfaturi. Nu am cum. Se spune ca betivii si copii vorbesc adevarul. Nu sunt beata insa, pe langa tine cred ca sunt copil. Dupa cum am mai scris si in alte posturi,fiecare dintre noi avem disperata nevoie sa credem in ceva ca sa ne putem continua drumul prin viata. Multi aleg banii sau putere, altii aleg iubirea. Cei din urma sunt cei mai speciali dintre oameni.

Marturisesc cu teama ca sunt foarte dezamagita. Oriunde privesc -povesti triste de dragoste. Ma surprind cateodata meditand la problema asta si ma gasesc intrebandu-ma ,,Ce se intampla cu oamenii? Ori El nu o mai iubeste, ori Ea se amorezeaza de altul. Oare vremurile astea in care traim ne tulbura atat de mult incat nu se mai sincronizeaza sufletele pereche intre ele,ori acea iubire adevarata si pe care ne-o dorim toti,nu e adevarata?” Incerc sa resping din toate puterile aceasta ultima ipoteza, dar mult prea multele povesti triste din jurul meu ma fac sa ma intreb cand se va termina si povestea mea de dragoste, sau ma fac sa cred ca toate relatile au un termen de expirare asa ca ma intreb care e termenul pentru relatia mea. Sunt chestii pasagere dar suparatoare. Refuz sa-mi cred propriile teorii si imi formez alta, sau preiau mai bine zis: ,,Fiecare dintre noi are, undeva in lume, jumatatea si toti o vom gasi.”

Am mai citit eu prin nu stiu ce carte ca pentru a vedea iubirea adevarata trebuie sa treci intai prin chinurile iubirii dezamagitoare, adica acea iubire care iti toarna sare si piper pe rana,acea iubire care pret de cateva secunde te ridica la cer, apoi te izbeste cu furie si rautate la pamant.

Poate e adevarata aceasta teorie despre iubire si daca e asa, se pare ca tu ai trecut de aceasta perioada John Doe, norocosule. ;))

Povestea lui John Doe

Intrand astazi pe blog, am avut placuta surpriza sa gasesc intr-un comment, o poveste de viata, ca raspuns al intrebarilor mele din postul anterior. Commentul este de la John Doe ( sunt sigura ca stiti povestea acestiu nume, in SUA un John Doe e un om despre care nu stii nimic.) si am sa il public pentru ca mi-a placut foarte mult.

Nu ma simt deloc in masura sa fiu vocea poporului, dar citind articolul tau am realizat ca ma asemui foarte mult cu acea femeie. Da, sunt barbat, dar totusi am trecut prin acelasi tumult interior.Si, repet, fara a deveni o voce atotstiutoare, si neavand nici organele reproductive corespunzatoare pentru niste trairi atat de intense ca ale femeilor, am sa incerc sa raspund la intrebarea “De ce?”
Am fost intr-o relatie in care a trebuit sa stau mai mult ascuns decat la vedere, am ajutat, am iubit cat am putut, m-am sacrificat, si chiar m-am certat si mi-am contrazis pana si prieteni. Totul in numele iubirii. Lucram in fiecare zi 8-9 ore. . si fara sa mimez macar un gest de retinere, ii ofeream ei salarul. . pentru ca avea nevoie. . .au trecut ani .. ca in melodia lui tudor chirila. . .si totul s-a schimbat . . .insa eu eram aceasi persoana cu aceleasi trairi intense.. . .ea m-a inselat .. eu am iertat. . si tot asa .. pana cand ea nu a mai vrut sa fie cu mine. . .Deodata m-am trezit iar in infernul cotidian, si luciditatea imi disipase pacla de pe ochi . .eram din nou un oarecare in acele zdremte cu care erau imbracati cei treziti la realitate in “Matrix”. Atunci am inceput sa-mi pun intrebari. Daca am iubit si am oferit tot ce am avut de ce am pierdut-o ? Cum am putut sa suport atata timp si cum am reusit sa vad intotdeauna doar binele din ea ? SI cel mai important, si probabil si persoana de care vorbesti o sa spuna la fel . . De ce nu am facut nimic desi eram constient de tot ceea ce fac ? Cateodata taia in carne vie cu anumite lucruri pe care le facea si totusi stergeam asa usor cu buretele. O sa-ti spun si tie ce i-am spus si fetei cu care am fost. Probabil eu am fost un las. Probabil mi-a fost prea frica sa caut mai departe, si odata cu trecerea timpului te atasezi din ce in ce mai mult depersoana pe care o ai langa tine, chiar daca stii ca nu te merita. Puteam oricand sa-mi gasesc pe altcineva, mai ales ca, asemenea persoanei descrise in articol, si eu sunt independent, ambitio si sigur in fortele proprii. Am stat si-am reflectat si m-am gandit. . . oare sub “curajul de a sta cu o persoana care te hraneste doar cu firmituri”, “rabdarea de a sta langa o persoana care cateodata prefera sa-si gaseasca de lucru decat sa “piarda timpul” cu tine”, “speranta permanenta si orbitoare ca poate ceva in ea o sa se schimbe, cu timpul”, “puterea de a trece peste toate obstacolele care se pun in calea relatiei” Sa stii, cateodata nu e usor, pentru ca toate acele rautati, si neajunsuri se reflecta numai de o singura persoana, de persoana cu care esti, nepasatoare, si tu le absorbi ca un burete. Si la un momendat buretele ala se umple pana la refuz, si lacrimile se inghesuie in coltul ochiului, se zbat sa iasa. Intr-un ultim moment de patetism si credulitate, speri ca persoana pe care o iubesti, sa nu-ti toarne ultima picatura de nepasare, si sa te faca sa reversi tot ce ai tinut in tine pana atunci, cum rar ti-e dat sa vezi ca plange o persoana. Crede-ma nu e naivitate la mijloc, cand vezi o persoana de genul asta sa stii ca e la fel de constienta si lucida ca orice alta persoana. Pur si simplu inima ei e mult mai incapatoare. Stii ce e curios ? Ca persoanele de genul asta, nu au vointa de a pleca mai departe, sunt ca niste muste in panza unui paianjen. Eu am scapat, dar pot spune atat. Cum gandim noi, persoanele care se hranesc cu firmituri, “anorexici”,relatia in care suntem. Pentru cei dinafara e o cocioaba, pentru noi ce suntem inauntru nu e hotel, e o statiune de lux intr-o locatie exotica!. Daca as putea concluziona pe un ton mai comic, as putea spune ca sunt un burete inofensiv! E atat de mult de explicat …si nici macar nu e complicat. . . Sper ca nu e prea dramatic textul, pot reveni oricand cu elemente mult mai vesele. . . .

Procese interioare

Luand o pauza de la problemele inflationiste si de la deplasearea curbelor LM si IS care mi-au dat multe batai de cap, m-am gandit ca ar fi bine sa iau pranzul (cam pe la ora 20.00), asa ca m-am apucat de treaba. Dupa ce am mai repetat in gand sa vad daca-mi aduc aminte cum sta treaba cu aceste stimate curbe si caror politici economice apartin, au inceput sa-mi zboare gandurile aiurea.

Unde? La o femeie a carui blog il citesc mereu cu placere. Ma gadeam cum poate o femeie care este capabila de atata iubire si este in stare cu adevarat sa pretuiasca un om, sa se multumeasca cu firmituri?

Sa fii pe interes si sa nu-ti pese de un asemenea om, sau sa nu ii vezi cu adevarat calitatile pentru ca nu convine intereselor tale e usor, mai ales fiind vorba de un barbat. O sa ma acuzati ca sunt misandra insa, oamenii de stiinta au demonstrat ca suferinta femeilor este mult mai intensa decat a barbatilor si ca barbatii prin firea lor sunt mai indiferenti.

Sa revenim la subiect,sa nu vezi omul de langa tine cu adevarat e usor, insa cum te poti coindamna la o asemenea suferinta si la o asemenea viata stiind in sufletul tau ca meriti ceva de mii de ori mai bun decat ceea ce ti se ofera?

Nu judec,din contra-admir.  Admir, insa dezaprob.  Admir curajul,rabdarea,puterea de iertare si de inchide fortat anumite rani, insa dezaprob ca un om atat de special sa fie tratat in felul asta.

Se pare ca in iubire nu ai varsta. Esti la fel de naiva ca o pustoaica de 20 de ani. Asta ca sa imi raspund la intrebarea,, De ce,avand in considerarea ca este o femeie matura cu experienta in viata? „.

Mambo nr.5

Nu stiu cum sunteti voi, insa eu simt nevoia din cand in cand sa ascult muzica veche. Si la muzica veche ma refer la muzica pe care parintii nostri, cand erau de varsta noastra, o numeau,,veche”sau melodii nu chiar atat de vechi.

Sa luam, drept exemplu, melodia Mambo nr.5 a lui Lou Bega. Imi amintesc ca eram un pitic-pitic cand am auzit-o prima oara. Mi-a placut foarte mult atunci,dar acum o ador. Daca se intampla sa fiu la vreo petrecere ceve si aud melodia asta, ma iau picioarele pe dinainte si ma distrez mult dansand pe ea.

Marti

Marti. 3 ceasuri rele? Tot ce se poate. Ma trezesc,culmea, dupa Anca. E randul meu sa pregatesc cafeaua asa ca ma indrept grabita spre bucatarie.  Din nou Garfield imi spune ca uraste zilele de luni(ar trebui sa lipesc abtibilduri pe cana, cu fiecare zi a saptamanii, sa am impresia ca vorbeste cu mine :))) ).  Azi e lume multa pe balcon, ma ia o stare naspa…vise urate asta noapte.

Eram mandra de mine ca am reusit sa inteleg faptul ca majoritatea oamenilor sunt perversi,ipocriti si incearca sa te foloseasca de fiecare data cand au ocazia, asa ca ma gandeam ca nu mai este nimic sa ma impresioneze. Gresit!

Azi am fost uimita de cata NESIMTIRE pot fi unii oameni in stare. Serios. Sunt intrigata pana la Dumnezeu. Inteleg,esti ipocrit(te ascunzi), te folosesti de cineva(te ascunzi), esti nesimtit pe fata (MARE PROST MAI ESTI) mai ales cand cineva te ajuta cu ceva si tu il iei de prost. Din fericire nu e vorba de mine,zic ,,din fericire ” pentru persoana respectiva ca,daca eram si eu in cauza n-as fi tacut din gura. Vorba lui Pliznau,, clachezi-te iert,mai clachezi o data-te iert,a treia oara- te ard si pentru perimele 2 greseli”.

I hate mondays

Luni dimineata, ora 9.00,alarma suna in nestire iar mie imi vine sa-mi arunc telefonul pe geam. Imm…ce mi-as mai dori inca o ora de somn… O trezesc pe Anca si imi aduc aminte ca e randul ei sa prepare mult ravnita potiune de dimineata,asa ca ii dau minunata veste la 30 de secunde dupa ce o trezesc. Dupa 5 minute Garfield ma saluta somnoros de pe cana si imi spune ca uraste zilele de luni. Ma uit la el si imi spun in gand ,,Join the club.” Nu pot sa imi beau cafeaua fara el,nu are acelasi gust cafeaua. 🙂 Il ador pe Garfield. Daca ar fi sa prind pestisorul de aur una din dorinte ar fi sa-l faca pe Garfield real si sa mi-l dea mie.
Cald afara azi. Super. Pot in sfarsit sa ma imbrac mai lejer. (Citesc inca o data ce am scris si realizez ca ultimile 2 fraze au fost ceva de genul ,,Am nevoie de un plasture” :))  ) In fine,revenim la subiect : ziua de luni.
Bem cafeaua, numaram pisicile vecinului care, tin sa mentionez, s-au inmultit si acum sunt in numar de 11, tragem concluziile zilei de ieri si ne apucam de treaba. Ne pregatim psihic, atat eu cat si Anca, sa ,,donam” facultatii 12 respectiv 14 milioane si jumatate lei vechi. Stiam ca trebuie sa ii dau, insa cand am ajuns la casierie a cam inceput sa imi tremure mana.
Incerc sa ascund insa, atmosfera din casa nu mai e Zen si asta ma afecteaza. Nu inteleg rautatea unor oameni,cum pot fi atat de ,,incatraniti”, vorba bunicii mele. Ma simt in schimb, impacata cu mine. Chiar daca uneori am de pierdut cu faptul ca sunt prea iertatoare, ma simt extraordinar de bine ca am sufletul catusi de putin bun si asta imi va deschide multe usi.

Dupa week-end

Inapoi in Iasi, inapoi ACASA. Iasi inseamna  pentru mine ACASA ,insa Falticeniul inca isi lasa amprenta asupra sufletului meu. Pacat de unii oameni ca oraselul in sine e suberb. Calm,linistit, numai bun pentru o recreere.

A fost de-a dreptul divin sa scap pentru cateva zile de facultate,seminarii,contabilitate,ISA,macroeconomie,statistica. Ca niciodata, nu mi-am luat nici o carte cu mine. Aveam nevoie de pauza asta si mi-am propus sa profit la maxim de ea si sa petrec timp de calitate langa cei pe care ii iubesc.

Am fost si pe meleagurile copilariei mele dupa mai bine de jumatate de an. Totul imi pare asa strain de sufletul meu…nu inteleg de ce.  Poate iubesc eu prea mult orasul…altfel nu-mi imaginez de ce, acasa nu ma simt ca ACASA.  Chestia asta ma macina.

In schimb am pofta de Alune. Nu orice fel de alune…o Aluna anume dintr-un anumit tinut.

Whisky Lullaby

Back to Falticeni. Mult a mai trecut,dar nici ca mi-e dor. Nu ma refer la orasul in sine ci la anumiti oameni.

Sa deviem de la subiect,as vrea sa va propun sa ascultati o piesa.  Mi-a trimis-o Poison aseara. Somnoroasa,nu i-am dat prea mare importanta, desi am ascultat-o. Astazi am ascultat-o din nou. O piesa extraordinara din toate punctele de vedere:sound,versuri si videoclip, insa foarte trista. Enjoy.


Simt ca mor

Una din piesele mele preferete de la Smiley.